CABINET DE AVOCAT

MIKEȘ
ADRIAN
GEORGE

DEDICARE, NU PROMISIUNI

Mikeș George Adrian avocat
CE OFERIM

SERVICII JURIDICE COMPLETE

01

CONSULTANȚĂ

Analiză aprofundată și consiliere strategică pentru o decizie cât mai bine fundamentată.

 
02

ASISTENȚĂ
REPREZENTARE

În fața instanțelor, parchetelor, poliției, primăriilor, notarilor publici, executorilor judecătorești, firmelor și a oricăror organizații publice sau private.

03

ATESTARE

Atestarea datei, identității părților și conținutului actelor. 

04

MEDIERE
NEGOCIERE
CONCILIERE

Soluționare amiabilă a conflictelor.

05

REPARAREA PREJUDICIILOR

Cauzate de infracțiuni ori de încălcarea unor drepturi sau interese legitime.

06

INFIINȚARE
REVIZURIE
REDACTARE

Înființarea de societăți comerciale, PFA, asociații sau fundații.

Redactarea și revizuirea contractelor în vederea adaptării la specificul activității.

SPECIALIZĂRI

ARII PRINCIPALE DE PRACTICĂ

Formare interdisciplinară pentru o abordare integrată.

DREPT CIVIL

contracte, drepturi de proprietate, moșteniri, răspundere civilă

DREPT CONTRAVENȚIONAL

contestare amenzi, anulare sancțiuni

DREPT COMERCIAL
soluții și operațiuni adecvate activității economice desfășurate

DREPT PENAL

protecția drepturilor și intereselor legitime atât pentru persoane vătămate în urma unor infracțiuni, cât și pentru autorii infracțiunilor

DREPTUL MUNCII

concedieri abuzive, drepturi salariale, reintegrarea în muncă, despăgubiri

DREPT ADMINISTRATIV
plângeri prealabile, anularea actelor administrative, recunoașterea unui drept, angajarea răspunderii

Mikeș Adrian - George

Avocat · Baroul București

Mikes Adrian George avocat Baroul București

POVESTEA MEA

Avocat înscris în Baroul București și absolvent al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA), cu o pregătire academică interdisciplinară în cadrul Universității din București.

Licențiat în științe juridice și economice, cu diplomă de master în științe administrative și știiințe juridice, fiind doctorand în științe administrative.

De asemenea, desfășor activitate didactică și de cercetare ca Asist. Univ. Drd. la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București. 

STUDII DE LICENȚĂ
Drept

Universitatea din București

Administrarea Afacerilor

Universitatea din București

STUDII DE MASTERAT
Managementul Achizițiilor Publice

Universitatea din București

Dreptul Muncii, Relații de Muncă și Industriale

Universitatea din București

DOCTORAT
Școala Doctorală de Științe Economice și Administrative

Universitatea din București - (2024 - în curs)

ACTIVITATE DIDACTICĂ
Asistent Universitar

Facultatea de Administrație și Afaceri. Universitatea din București

FORMARE PROFESIONALĂ
Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților

INPPA

IA LEGĂTURA CU NOI

Fiecare situație juridică este unică. Contactați-ne pentru o primă discuție.

Consultație

LOCAȚIE

București, România

+40 756 484 536

EMAIL

avocat.mikes@gmail.com